Autorizație de construire pentru tunelurile de urși de pe A1

sursa foto: Economedia.ro

Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru cele două tuneluri de pe sectorul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Acest pas deschide calea începerii efective a lucrărilor la aceste structuri vitale pentru finalizarea autostrăzii.

Contractul pentru proiectarea și execuția lotului Margina – Holdea a fost semnat în octombrie 2022 cu o asociere de firme condusă de UMB. Deși proiectarea ar fi trebuit finalizată în noiembrie 2023, procesul a întârziat, în special pentru secțiunea cu tunelurile pentru urși, relatează stiridetimisoara.ro.

„Avem un constructor serios, care are în acest moment în execuție 440 de kilometri de autostradă și drum expres în România. Pot face față, sunt extrem de bine organizați și nu am nici cel mai mic semn de întrebare că nu se ține de termenele asumate”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Totuși, Asociația Pro Infrastructură avertizează că finalizarea în 2026, conform termenului PNRR, este nerealistă: „Nu este nicio șansă ca Autostrada A1 dintre Holdea și Margina să fie gata complet în actualul termen PNRR, 2026. Contractul prevede 11 luni de proiectare și alte 34 de execuție. Termenul de finalizare a proiectării, noiembrie 2023, a fost cu mult depășit.”

Acest tronson are o istorie complicată, incluzând o reziliere de contract în 2017 și un arbitraj internațional care a costat statul român peste 230 de milioane de lei în daune.

Valoarea actuală a contractului este de 1,86 miliarde lei, fără TVA. Conform termenelor, șantierul ar trebui finalizat până la 31 decembrie 2026, dar experții consideră acest termen optimist în cel mai bun caz.