Primăria Deva plătește indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități

sursa foto: Facebook Primăria Municipiului Deva

Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva anunță că 680 de copii și adulți cu dizabilități vor primi indemnizația pentru luna septembrie 2024. Suma totală de 1.606.840 lei va fi virată joi, 10 octombrie 2024, în conturile beneficiarilor.

Indemnizația lunară pentru persoanele încadrate în grad de handicap „grav cu asistent personal” este de 2.363 lei, începând cu 1 iulie 2024.

14 persoane aflate în curs de instituire a curatelei își vor ridica indemnizația de la casieria DAS Deva în zilele de 9 și 10 octombrie, conform unui program specific.

Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela numerele de telefon 0755.878.599 și 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie).