Adrian Pușcaș a depus jurământul pentru al doilea mandat de primar în Hațeg
Adrian Pușcaș și-a început oficial cel de-al doilea mandat ca primar al orașului Hațeg, după ce astăzi a depus jurământul de învestitură. În primul său mandat, edilul a reușit să transforme semnificativ orașul prin numeroase proiecte de dezvoltare și modernizare.
„Încheierea primului meu mandat de primar reprezintă un moment important nu doar pentru mine, ci și pentru comunitatea noastră! În acest prim mandat, am finalizat numeroase proiecte esențiale pentru dezvoltarea orașului nostru”, a declarat Adrian Pușcaș.
Pentru noul mandat, primarul și-a stabilit ca priorități continuarea proiectelor începute, atragerea de noi investiții și modernizarea infrastructurii. De asemenea, acesta a anunțat investiții în digitalizare, educație, sănătate și cultură, urmărind transformarea Hațegului într-un model de dezvoltare durabilă și modernă.
„Victoria este cu atât mai valoroasă cu cât competiția este mai acerbă. Orașul Hațeg s-a transformat profund sub conducerea administrativă a prietenului și colegului meu Adrian Pușcaș”, a afirmat Călin Petru Marian, candidat PNL la Senat, prezent la ceremonia de învestire.