Un consilier PNL din Hunedoara a decedat în timpul ședinței de consiliu local
O ședință a Consiliului Local din comuna Bănița, județul Hunedoara, s-a încheiat tragic luni, când consilierul PNL Vasile Ungur, în vârstă de 64 de ani, a suferit un infarct și a decedat în timpul discuțiilor pentru alegerea viceprimarului.
Conform relatărilor primarului comunei Bănița, Petru Marc, incidentul s-a petrecut în momentul în care se făceau propuneri pentru funcția de viceprimar. „Propunerea a venit de la un consilier PSD, iar decanul nostru de vârstă, care avea 64 de ani, a făcut infarct. Am chemat salvarea, dar nu s-a mai putut face nimic”, a declarat primarul Petru Marc.
Martorii prezenți la ședință au relatat că tensiunea a escaladat în momentul în care consilierul PSD Ionel Burlec l-a propus pentru funcția de viceprimar chiar pe Vasile Ungur, deși grupul PNL venise cu propria nominalizare, stabilită anterior. Gestul ar fi fost interpretat ca fiind unul provocator, care l-ar fi afectat puternic pe consilierul liberal.
Filiala PNL Hunedoara a transmis un mesaj de condoleanțe: „Cu multă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a consilierului local PNL din comuna Bănița UNGUR VASILE (64 de ani), vicepreședinte al Organizației PNL Bănița. Ne exprimăm regretul profund față de această pierdere prematură și transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
Vasile Ungur era unul dintre cei mai experimentați membri ai consiliului local, fiind decanul de vârstă al acestuia și ocupând și funcția de vicepreședinte al organizației PNL Bănița. Echipajul medical sosit la fața locului a încercat fără succes să îl resusciteze pe consilierul liberal.