Ajutor financiar pentru cultivatorii de legume în spații protejate din județul Hunedoara

sursa foto: Facebook Primăria Orașului Călan

Direcția pentru Agricultură Județeană Hunedoara anunță că fermierii pot solicita ajutorul de minimis pentru producția de legume în spații protejate, conform HG 1342/30.10.2024. Cererile se pot depune în termen de 10 zile de la 1 noiembrie 2024.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar de 1.000 euro pentru fiecare 1.000 mp cultivați, fermierii trebuie să dețină spații protejate de minimum 1.000 mp cu una dintre următoarele culturi: tomate, ardei gras/lung/gogoșar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac sau ceapă verde.

Producțiile minime obligatorii pentru accesarea fondurilor sunt: 3.000 kg tomate, 2.000 kg ardei, 4.000 kg castraveți, 1.500 kg fasole păstăi, 10.000 plante salată, 1.000 kg spanac sau 100.000 bulbi ceapă verde la 1.000 mp. Valorificarea producției trebuie făcută până la 31 ianuarie 2025.

Dosarul de finanțare trebuie să conțină: copie CI, atestat de producător valabil până la 31 decembrie 2025, dovadă cont bancar activ, adeverință din Registrul agricol pentru 2024 și alte documente specifice formei de organizare. Solicitanții trebuie să fie înregistrați în Registrul agricol și să dețină Registrul de evidență a tratamentelor fitosanitare.

Cererile pot fi depuse direct la sediul DAJ Hunedoara din Deva, str. 22 Decembrie nr. 222, prin poștă/curierat sau electronic. Pentru documentele transmise electronic este necesară certificarea „conform cu originalul” și semnătura solicitantului.