Valea Jiului primește 3,9 miliarde lei pentru închiderea minelor. Ce se întâmplă cu minerii?
Minerii din Valea Jiului au primit vestea că cele patru mine din zonă – Lonea, Lupeni, Vulcan și Livezeni – vor beneficia de un ajutor de stat de 3,9 miliarde lei pentru închiderea în siguranță. Banii au fost aprobați de Comisia Europeană și vor fi folosiți până în 2032.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat că prin acest program sunt protejate peste 2.000 de locuri de muncă din Valea Jiului: „Am reuşit în acest mandat să salvăm cele peste 2.000 de locuri de muncă în Valea Jiului şi să dăm o perspectivă de viitor, investind după ani de zile în echipamente, pentru condiţii de muncă decente. Am coborât în mină şi asta le-am cerut tuturor directorilor să facă, pentru a rezolva problemele de la faţa locului.”
Conform g4media.ro, programul prevede închiderea treptată a minelor din Valea Jiului. Prima va fi mina Lonea, la sfârșitul anului 2025, urmată de mina Lupeni în iunie 2026. Minele Vulcan și Livezeni vor funcționa până în 2030. Închiderea se va face în siguranță, cu măsuri speciale pentru evacuarea substanțelor periculoase și reabilitarea zonelor afectate.
Viitorul energetic al Văii Jiului nu se oprește odată cu închiderea minelor. Ministerul Energiei pregătește investiții în energie verde și vrea să construiască un grup pe gaz cu captare de CO2 la termocentrala Paroșeni. Aceste proiecte ar urma să asigure continuitatea activității energetice în zonă și după 2032.
„Măsura pe care am aprobat-o astăzi va ajuta România să efectueze lucrările de siguranţă şi reabilitare necesare pentru a facilita închiderea minelor şi pentru a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă în contextul tranziţiei verzi”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinta Comisiei Europene.