Vetuța Stănescu, liderul PNL Hunedoara, transmite un mesaj de susținere pentru Ilie Bolojan

sursa foto: Facebook Vetuta Stanescu

Președintele PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu, a transmis un mesaj pe rețeaua de socializare Facebook în care recunoaște necesitatea unor schimbări în partid și își exprimă susținerea pentru Ilie Bolojan ca viitor președinte al formațiunii.

„Dragi hunedoreni, Ieri ne-ați vorbit și ne-ați arătat ca ne-am îndepărtat de ceea ce își doresc românii de la politicienii lor. Partidul Național Liberal a înțeles mesajul vostru și astăzi am reacționat, ne-am asumat și am schimbat lucrurile. Intrăm într-o nouă etapă, extrem de importantă pentru România și nu ne putem juca cu viitorul nostru”, a transmis Vetuța Stănescu.

În mesajul său, aceasta îl consideră pe Ilie Bolojan drept singura alegere potrivită pentru conducerea partidului: „Ilie Bolojan este singurul om politic din România care are responsabilitatea, experiența și credibilitatea de a conduce PNL și de a forma o nouă echipă care să se apropie de oameni și de nevoile lor.”

Liderul liberal hunedorean a încheiat cu un îndemn către alegători: „Vă mulțumesc tuturor celor care ieri ați votat și vă rog să aveți încredere că Ilie Bolojan și PNL vor fi alături de fiecare român.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *