Călin Petru Marian, candidat PNL la Senat, mulțumește hunedorenilor pentru sprijin și solicită votul la alegerile parlamentare

sursa foto: Facebook Călin Petru Marian

Călin Petru Marian, care candidează pentru un loc în Senatul României din partea PNL Hunedoara, a transmis un mesaj de mulțumire către alegătorii hunedoreni prin intermediul rețelei de socializare Facebook.

„Dragii mei hunedoreni, vă mulțumesc din suflet pentru încrederea și susținerea voastră la alegerile locale din 9 iunie! Fiecare vot primit de la voi a fost o confirmare că împărtășim aceleași valori și aceeași dorință de a construi un viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a scris candidatul PNL.

În același mesaj, acesta își exprimă dorința de a reprezenta interesele hunedorenilor în camera superioară a Parlamentului: „Acum, la alegerile parlamentare din 1 Decembrie, vă rog din nou să-mi acordați votul și sprijinul vostru. Îmi doresc să fiu vocea voastră, a tuturor, în Senatul României, să fiu senatorul oamenilor!”

Călin Petru Marian promite că va rămâne dedicat comunității și va lupta pentru interesele acesteia: „Aveți încredere în mine! Voi rămâne același om dedicat, hotărât să lupt pentru interesele voastre și să fiu vocea comunității noastre acolo unde se iau deciziile importante.”

În încheierea mesajului său, candidatul PNL face un apel la mobilizare: „Împreună putem face diferența! Haideți să continuăm drumul început și să construim împreună o viață mai bună pentru toți hunedorenii. Cu respect și recunoștință pentru Hunedoara!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *