Deva găzduiește Festivalul Filmului European în premieră, cu șapte producții cinematografice aclamate

Municipiul Deva va deveni pentru trei zile un important punct pe harta cinematografiei europene. În perioada 23-25 mai 2025, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” va găzdui Festivalul Filmului European, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale din România, organizat de Institutul Cultural Român cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și al altor instituții culturale de renume.
Evenimentul face parte dintr-o ediție record, desfășurată simultan în zece orașe din țară, printre care București, Timișoara, Iași și Brașov. Filmele vor fi proiectate în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, iar accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Liviu Jicman, președintele ICR și al EUNIC, a subliniat importanța acestui festival în contextul actual: „Suntem prezenți, în acest an, în cel mai mare număr de orașe la care ne-am încumetat vreodată să ajungem simultan: zece! Perseverăm în această ambiție de a răspândi cât mai mult generosul mesaj ‘Cultura unește’, perfect aliniat cu spiritul european și de mare actualitate în aceste zile. Într-o Europă asediată de incertitudini, filmul devine un far esențial, și, dincolo de escapism, se poate transforma într-o oglindă curajoasă a realității.”
Programul cuprinde șapte filme europene de excepție, printre care producții premiate la mari festivaluri internaționale. Gala de deschidere de vineri, 23 mai, va începe la ora 19:00 cu filmul francez „Limbă străină”. În zilele următoare, publicul va putea urmări două filme destinate familiilor — „Vestita invazie a urșilor în Sicilia” și „Dilili la Paris” — precum și producții din Cipru, Belgia, Ungaria și Suedia.
Ediția din 2025 a festivalului, curatoriată de criticul de film Cătălin Olaru, reunește în total peste 40 de lungmetraje prezentate în cele zece orașe, multe dintre ele în premieră națională. Directorul artistic al festivalului explică: „Dincolo de premii, sunt filme care deschid perspective și aduc mai multă înțelegere. La FFE, mai mult decât un instrument înainte de toate vizual de recompunere a lumii, filmul îndeplinește o funcție vitală, aceea de desțelenire a empatiei.”
Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de public, de la familii cu copii până la cinefilii pasionați de filmul european de calitate, oferind o oportunitate rară de a viziona producții cinematografice valoroase într-un cadru festiv.