Parchetul General: Ion Iliescu și Petre Roman puși sub urmărire penală pentru infracțiuni contra umanității în Dosarul Mineriadei din 1990

În cauza denumită generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Ion Iliescu și Petre Roman, a anunțat Ministerul Public.

Ion Iliescu era, la data respectivă, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României, în timp ce Petre Roman era prim-ministru al Guvernului provizoriu al României.

Aceeași măsură a fost pusă și față de gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la data faptelor comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, sub aspectul săvârșirii de  infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. f (1 subiect pasiv secundar), lit. g (417 subiecți pasivi secundari ), lit. j (417 subiecți pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal; respectiv col. (r) Peter Petre, la data faptelor comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne, sub aspectul de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. g (733 subiecți pasivi secundari), lit. J  (733 subiecți pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

În luna iunie 1990, persoane cu funcție de decizie în statul român la acel moment au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, au fost violate 2 persoane, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.

Începând cu 22 aprilie 1990, în Piața Universității din municipiul București a avut loc o manifestație ce s-a desfășurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestația avea caracterul unei opoziții la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanții solicitând verbal, prin comunicate și alte forme de protest, ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înființarea unei televiziuni libere și alte astfel de revendicări de sorginte democratică.

În acest context, Iliescu Ion, Roman Petre şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziție, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.

Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat angrenarea unui număr foarte mare de persoane. În acest sens, persoane din conducerea statului ar fi constituit, potrivit probelor administrate,  un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară și civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuție de natură și conținut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracțional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziție inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea și orchestrarea comiterii infracțiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menționate”, au precizat oficialii Ministerului Public.

Din actele administrate de procurori a rezultat conivența la nivelul planificării și orchestrării planului infracțional, iar modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane, neparticipante la înțelegere.

Astfel, începând cu data de 13 iunie 1990 a fost pusă în practică o acțiune represivă împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

Acțiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat și sistematic, în cadrul căruia au murit prin împușcare a 4 persoane, au fost violate 2 persoane, au fost vătămate fizic sau psihic un  număr total de 1311 persoane.

De asemenea, un număr total de 1211 persoane au fost persecutate prin privarea nelegală de libertate. Astfel, în dimineața zilei de 13 iunie 1990, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la unitatea militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Conform hotărârii luate de către factorii politici, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii, împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.

S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane.

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii  din mai multe judeţe ale ţării, care  deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție, locuințele principalilor lideri politici din opoziție și sedii ale publicațiilor de presă independente și ale unor instituții de învățământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului, sub pretextul că aceștia au legătură  cu manifestațiile din Piața Universității”, arată procurorii de caz.

Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în  unitatea militară 0575 Măgurele și în incinta Școlii Militare Superioare de Ofițeri de la Băneasa, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990.

Cazarea civililor aduşi de pe străzile Bucureştiului s-a realizat în condiţii total improprii, în garaje, atât bărbaţi, cât şi femei, minori şi bătrâni. Aceste persoane s-au aflat în permanență sub pază militară, nefiindu-le permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, fără a primi asistență medicală adecvată și fiind supuse la tratamente înjositoare și degradante (inclusiv prin simularea unor execuții colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eșapament în spațiile de deținere), se arată în documentele anchetatorilor.

Carmen COSMAN – PREDA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *