Peru, așa cum nu l-ai mai văzut, de la jungla amazoniană la liniile Nazca – o aventură totală marca KMD Travel

Visezi la o aventură care îți schimbă viața? KMD Travel propune pentru iunie 2025 un circuit complet prin Peru, o călătorie de 15 zile care combină natura sălbatică, istoria incașă și spectacole culturale autentice.
Totul începe cu o aventură în inima junglei amazoniene. Turiștii vor fi cazați chiar pe malul râului Yanayacu, într-un lodge în mijlocul pădurii tropicale, și vor porni în expediții pentru a vedea delfini roz, caimani, maimuțe și păsări exotice. Nu lipsesc activitățile care îți cresc adrenalina, cum ar fi pescuitul de piranha sau plimbările de noapte în căutarea tarantulelor și broaștelor uriașe.
Circuitul continuă cu explorarea uneia dintre cele 7 minuni ale lumii moderne – Machu Picchu, accesat cu un tren special care traversează Valea Sacră. Ghidul local va povesti istoria fascinantă a orașului pierdut al incașilor, construit cu o precizie uimitoare din blocuri masive de piatră.
Pe traseu se ajunge și la Cusco și Valea Sacră, locuri pline de moștenire incașă. De la terasele circulare de la Moray, la ruinele spectaculoase de la Ollantaytambo și până la Templul Soarelui din Cusco, experiența e completată de gastronomia locală și piețele tradiționale.
Un moment unic îl reprezintă participarea la Inti Raymi – Festivalul Soarelui, cea mai mare sărbătoare incasă, care are loc anual pe 24 iunie. „Este un spectacol colorat, cu sute de localnici în costume tradiționale, parade și ritualuri ancestrale desfășurate într-un decor istoric impresionant”, explică reprezentanții agenției.
Turiștii vor ajunge și la Lacul Titicaca, cel mai înalt lac navigabil din lume, unde vor explora insulele plutitoare Uros, construite din stuf, și insula Taquile, unde oamenii trăiesc după tradițiile incașe, păstrând tehnici unice de țesut.
În drumul spre Lima, traseul include și o oprire în deșert, la oaza Huacachina, o adevărată bijuterie naturală. Aici, opțional, se poate face sandboarding sau safari cu buggy pe dunele de nisip. Iar pentru cei pasionați de mistere arheologice, zborul deasupra liniilor Nazca completează perfect acest puzzle al culturii și naturii peruviene.
Circuitul costă 5.650 euro și include zborurile internaționale și interne, cazarea în hoteluri de 4 stele și lodge-ul din Amazon, toate mesele menționate în program, intrările la obiective și, evident, biletul de acces la Inti Raymi.
Detalii complete și înscrieri pe kmd-travel.ro sau direct la agenție.